Moartea filosofiei si fitnessul

Am privit mereu activitățile „sportive”, spa-ul, wellness-ul, aplecarea insistentă asupra corpului uman ( în felul în care imensa majoritate uită că prima parte a dictonului latin este „mens sana” urmând apoi „in corpore sano„) ca o evidentă frică în fata morții. Palidă replică în fata inevitabilului, tentativă patetică de amânare a ceva ce este de neamânat și de neașteptat, ceva care poate surveni în următorul minut fără o cauză externă/ extremă.  Mai departe însă de aceasta revelație a mea ( pe care o voi detalia-o altă dată) mi-a atras atenția o complementară explicatie a lui Agamben : 

„Fortele istorice tradiționale – poezie, religie, filosofie– care, atât în perspectiva hegelo-kojeviană, cat și în cea a lui Heidegger, țineau treaz destinul istorico-politic al popoarelor au fost de mult transformate în spectacole culturale și în experiente private, pierzându-și orice eficacitate istorică. In fata acestei dispariții, singurul proiect care mai pare să păstreze o oarecare seriozitate este asumarea și „gestionarea integrală” a vieții biologice, adică a înseși animalității omului. Genomul, economia globală, ideologia umanitară sunt cele trei fațete solidare ale acestui proces în care umanitatea postistorică pare să-și asume propria fiziologie drept mandat unic și apolitic.” 

Giorgio Agamben – Deschisul, Omul și animalul, ed Humanitas