Balada Brancoveanului
Într-o joi de dimineață
Zi scurtării lui din viata,
Brâncoveanu se scula
Fata blândă el spala.
Barba alba-și pieptăna,
La icoane se închina
Pe fereastra el cata
Si amar se spăimânta:
Dragii mei coconi iubiți,
Lăsați somnul, vă treziți
Armele vi le gătiți
Că pe noi ne-a-nconjurat
Pasa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari,
Ce sparg ziduri cât de tari”.
Bine vorba nu sfârșeau
Turcii-n casă năvăleau
Pe toți patru mi-i prindea
Si-i decea de-i închidea
La Stambul, în Turnul Mare
Ce se-naltă lângă mare,
Unde zac fete domnești
Si soli mari împărătești.
Mult acolo nu zăcea
Că sultanu-i aducea
Lângă foișorul lui,
Pe malul Bosforului.
„Brâncovene Constantin,
Boier vechi si domn creștin
Adevăru-i c-ai chitit
Pân’ a nu fi mazilit
Să despărți a ta domnie
De a noastră-mpărătie,
Că, de mult ce ești avut,
Bani de aur ai bătut
Făr’ a-ti fi de mine teamă,
Făr’ a vrea ca să-mi dai seamă? „
„De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o știe.
De-am fost mare pe pământ
Cata-acum de vezi ce sunt! „
„Constantine Brâncovene,
Nu-mi grăi vorbe viclene,
De ti-e milă de copii
Si de vrei ca să mai fii
Lasă legea creștinească
Si te dă-n legea turcească! „
„Facă Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toți de ne-ați tăia
Nu mă las de legea mea!
Facă Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toți de ne-ați tăia
Nu mă las de legea mea! „
Sultanul din foișor
De-te semn la Imbrohor.
Doi gealați veneau curând
Săbiile fluturând
Si spre robi dacă mergeau
Din coconi îsi alegeau
Pe cel mare si frumos
Si-l puneau pe scaun jos
Si spada repezea Capul iată-l reteza,
Brâncoveanu greu ofta
Si din gură cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”
Gealații iarăși mergeau
Si din doi îsi alegeau
Pe cel gingaș, mijlociu
Cu păr neted si gălbiu
Pe scaun îl punea
Si capul îi reteza.
Brâncoveanu greu ofta
Si din gură cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”
Sultanul se minuna
Si cu milă se-ngâna:
„Brâncovene Constantin,
Boier vechi si domn creștin
Patru fii tu ai avut
Din ei, trei ti i-ai pierdut
Numai unul ti-a rămas
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creștinească
Si te dă-n legea turcească! „
„Mare-i Domnul Dumnezeu
Creștin bun m-am născut eu
Creștin bun a muri vreu.
Mare-i Domnul Dumnezeu
Creștin bun m-am născut eu
Creștin bun a muri vreu.
Taci, drăguță, nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge
Taci si mori în legea ta
Că tu ceru-i căpăta! „
Imbrohorul se-ncrunta
Gealații se-nainta
Si spre blândul copilaș
Dragul tati fecioraș
La pământ îl arunca
Si zilele-i ridica.
Brâncoveanu greu ofta
Si cu lacrimi cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta! „
Apoi el se-ntuneca
Inima-i se despica
Pe copii se arunca
Îi bocea, îi săruta
Si turbând, apoi striga:
„Alelei, tâlhari păgâni
Alelei, feciori de câni,
Patru fii eu am avut
Pe toți patru i-ati pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu,
Să vă ștergeți pe pământ
Cum se șterg norii de vânt.
Să n-aveți loc de-ngropat
Nici copii de sărutat! „
Turcii crunt se oțeleau
Si pe dânsul tăbărau:
„Câini turbați, turci, liftă rea
De-ati mânca si carnea mea
Să știți c-a murit creștin
Brâncoveanu Constantin!
Să știți c-a murit creștin
Brâncoveanu Constantin! „