Desemn

Descopăr cu uimire o
lucrare extraordinară scrisă de Olga Greceanu, „Compoziția
murală – Legile și technica ei” – București 1935. O carte ce
ar trebui să fie piatra de temelie pentru orice artist, curator,
critic de artă sau (în cazul meu) admirator/ iubitor de artă.

Și, din primele
pagini, găsesc cuvântul „desemn”. Prima dată am crezut că
este o eroare de tipar. Dar nu. Deliberat „desenul” este scris
„desemn”. Găsesc în DEX că aceasta era o formă acceptată
până în anii 1950. Și apoi mă lovește… finețea și
frumusețea pierdută a „desemnului”.

Căci un desen este un
semn extins. Un însemn grafic sublimând semnul, simbolul. Desemnul
este subscris aici artei hieratice și nu „desenul” (”dessin”)
aferent artei minore, artei de grad inferior. Căci arta superioară
este hieratică. Conține simbolul, incită la înțelegere, nu
explică ci stârnește gândul, sublimează în semn, nu ilustrează
în desen. Aidoma artei sacre, arta superioara folosește „semnul”. 

De-semnul ca baza de
plecare al artei intelectuale.

( „Scoborârea de pe cruce” Pietro Lorenzetti )