Posada

Astăzi
se împlinesc 690 de ani de la bătălia de la Posada.

Cum s-a
ajuns la conflict ? În 1324 Basarab I se afla sub suveranitatea lui
Carol Robert de Anjou. Un an mai târziu, domnitorul român cucerește
Severinul, ceea ce a dus la răcirea relațiilor cu Regatul Ungar.
Mai mult decât atât, din 1327 Basarab refuză să mai plătească
tributul de vasal. Aceste lucruri l-au determinat pe regele ungar, la
sfatul lui Dionisie (mai târziu ban de Severin), să întreprindă o
expediție de recucerire a teritoriului pierdut și de pedepsire a
vasalului său.

Ce
urmează? Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, cu o puternică
armată, pleacă din Timișoara să-l pedepsească pe Basarab
Întemeietorul. Cum se obișnuia, romanii ard holdele, otrăvesc
fântânile si foametea lovește armata ungara.

Armata
ungara însă înaintează și cucerește cetatea de scaun, Curtea de
Argeș. Deși Basarab oferă pacea și un tribut gras :”numai vă
întoarceți în pace și vă feriți de primejdii, că de veți veni
mai încoace, nu veți scăpa de dânsele”. Carol Robert
răspunde cu aroganță că Basarab este păstorul tuturor oilor sale
și că îl va scoate de barbă din vizuina lui. Ajuns la Curtea de
Argeș o găsește goala si ii da foc.

De aici se
întoarce spre Ungaria doar spre a fi surprins într-o vale întărită
( o „posada”) unde începe un măcel ce durează 3 zile.

„Basarab
a venit pe o cale cu toată oastea sa, și calea sucită și de
amândouă părțile cu râpe foarte înalte, era închisă împrejur,
și unde calea zisă era mai largă, acolo valahii în mai multe
locuri o întăriseră cu șanțuri săpate împrejur. Iar regele și
toți ai săi la așa ceva întru adevăr nu s-au gândit. Mulțimea
nenumărată a valahilor, sus pe râpi alergând din toate părțile,
arunca săgeți asupra oastei ungurești care era în fundul căii de
drum, care însă nu ar fi trebuit numit drum, ci mai curând un fel
de corabie strâmtă, unde, din pricina înghesuielii, cei mai
sprinteni cai și ostași cădeau în luptă, pentru că din pricina
urcușului prăpăstios din cale nu se puteau sui contra valahilor,
pe nici una din râpele de pe amândouă laturile drumului; nici nu
puteau merge înainte, nici nu aveau loc de fugă, fiind șanțurile
săpate acolo, ci ostașii regelui erau cu totul prinși, ca niște
pești în vârșă sau în mreajă.”
—Cronica
pictată de la Viena

După
lupta de 3 zile, 9 – 12 noiembrie 1330, Carol Robert de Anjou a
scăpat cu greu, schimbând hainele sale cu ale unui oștean pentru a
nu fi recunoscut.

„Au
căzut tineri și bătrâni, principi și nobili, fără nici o
deosebire. Căci această tristă întâmplare a ținut mult, de la
ziua a șasea a săptămânii, până la ziua a doua a săptămânii
viitoare, în cari zile ostașii aleși așa se izbeau unii pe alții
precum în leagăn se leagănă și se scutură pruncii, sau ca niște
trestii clătinate de vânt. S-a făcut aici mai cumplită ucidere,
căci a căzut mulțimea de ostași, principi și nobili, și numărul
lor nu se poate socoti.”
—Cronica
pictată de la Viena

„Românii…
puseră mâna pe o mare câtime de pradă, arme, vestminte scumpe,
bani de aur și de argint și multe vase de preț”
—Cronica
lui Johann de Thurocz

Localizarea
bătăliei nu a fost stabilită până astăzi cu certitudine,
istoricii optând pentru locuri precum: Valea Oltului, în Țara
Loviștei la Titești, în zona Mehadiei (în Banatul de Severin), pe
culoarul Rucăr-Bran sau Valea Prahovei. O pondere mare în alegerea
locației a constituit-o drumul întoarcerii, socotit prin deducție
logică ca fiind ori cel mai sigur (respectiv cel de la Turnu
Severin), ori cel mai scurt (trecătorile Carpaților către Sibiu
sau Brașov). Nici în ipoteza existenței armistițiului nu se poate
concluziona cu siguranță că într-adevăr românii i-au dus pe
inamici pe drumul cel mai scurt către Ungaria.

Irelevant.
Relevant este însă ca astăzi avem ce sărbători.