Gandul serii.
” O națiune înseamnă deci o mare solidaritate constituită din sentimentul sacrificiilor făcute și al celor pe care suntem dispuși să le facem. Ea presupune un trecut: se rezumă totuși la prezent printr-un fapt tangibil: consimțământul, dorința exprimată în mod clar de a continua viata…
„[…] Orice băiat deștept știe, de asemenea, că pentru a triumfa asupra unei idei nu trebuie s-o discuți; că nimic nu se invată, nimic nu se discută, nimic nu se exaltă, nimic nu se critică. Băiatul deștept știe că trebuie să fii călduț in toate…
„Ca orice grup integrat ( cel al negrilor americani, de exemplu) , mișcarea adolescenților rămâne un continent în parte scufundat, în parte interzis și de neînțeles celor din afara lui. Ca proba și ca exemplificare, dacă interesează – sistemul de comunicare special, foarte autonom și…
„[…] Aceștia ne spun că această cunoaștere nu poate fi prezentată în chip deschis, întrucât nu toți sunt în stare să o primească, căci a fost revelată în chip mistic de către Mântuitor prin pilde, către cei vrednici sa o înțeleagă. […]” Sfântul Irinaeus despre…
” Atunci când îți îndeplinești datoria, să-ți fie indiferent dacă tremuri de frig sau ți-e cald, dacă moțăi sau ai dormit suficient, dacă ești vorbit de rău sau de bine, dacă ești pe moarte sau faci altceva. Căci este una din acțiunile care țin de…
O veche povestire hasidica ne povesteste cum un tanar rabin este primit de un mare maestru al hasidismului care-l chestioneaza : – Cine esti tu tinere ? – Eu sunt nepotul rabinului Cutare si fiul marelui rabin……. La care marele maestru il apostrofeaza : –…