Chinurile adolescentei.
„Ca orice grup integrat ( cel al negrilor americani, de exemplu) , mișcarea adolescenților rămâne un continent în parte scufundat, în parte interzis și de neînțeles celor din afara lui. Ca proba și ca exemplificare, dacă interesează – sistemul de comunicare special, foarte autonom și în mare măsura subteran, vehiculat de cultura rock, pentru care feelingul are prioritate asupra cuvântului, senzația asupra abstracțiilor limbajului, climatul asupra semnificațiilor brute și abordabile rațional, toate acestea fiind valori străine criteriilor tradiționale ale comunicării occidentale și care trag o perdea deasă, ridică un zid de nepătruns înaintea tentativelor mai mult ori mai puțin interesate ale adulților. Fie că asculți, fie că participi într-adevăr, important este să rămâi rece ori să te dezlănțui. Chitarele sunt mai expresive decât cuvintele care au îmbătrânit ( au o istorie ) și de care trebuie să te ferești..”
Paul Yonnet – Jeux, modes et masses, Gallimard, Paris, 1985
Dragul meu fiu. Ca adulți părem, în ochii vostrii, neînțelegători, încremeniți în timp și în idei învechite. Părem a nu înțelege prin ceea ce treceți. Înțelegem. Am fost acolo. Am făcut tot ceea ce faceți și voi acum. S-au schimbat cuvintele, modele, modelele sau aspectul. Părți superficiale. Esențele sunt neschimbate. Mai mult de atât, am și reușit sa teoretizam ceea ce vi se întâmplă. Ceea ce rupe însă comunicarea intre generații nu este refuzul nostru de a asculta sau înțelege ( caci o facem mai bine decât va imaginați ) ci imposibilitatea voastră de a auzi. Respingerea apriorica a posibilității ca noi sa înțelegem.
Din păcate experienta nu se poate transmite, rebeliunile nu se pot anula, roata se va învârti încă o data. Si va venii momentul când vei scrie același comentariu despre copii tai.
What goes around, comes around .
