Gramofonul.

Iubesc lucrurile vechi.
Lucrurile cu personalitate, care au străbătut timpul și au reușit
să existe. Existentă atât de dorită și des refuzată de Timp.
Este un ceva, un suflet ascuns, amintiri nespuse și imposibil de
înțeles în lucrurile vechi. Imaginația zugrăvește scene cu
înaintașii noștri citind această carte, ascultând acest disc
vechi de gramofon, admirând această pictură. Dramele, bucuriile și
întâmplările extraordinare la care au fost martore tăcute aceste
relicve.

Gramofonul. Gramofonul
meu. L-am salvat. L-am reparat. Și acum mă privește des și mă
încântă cu muzica unei perioade demult apuse. O perioadă în care
totul avea o valoare. Melodiile aveau o altă valoare și o altă
semnificație. Și doritorul trebuia să „plătească” această
valoare (expresia sună însă mai bine în limba engleza unde în
„pay attention” cuvântul cheie este „pay”). Facilitatea
vieții moderne era necunoscută. Cultura era plătită, cerea un
preț, un sacrificiu, se autovaloriza fiind elitistă.

Acul de gramofon. Acul
de gramofon spune o poveste demnă de gândit. Acul de gramofon este
de unică folosință. Vei auzi melodia dorită. Dar atunci când vei
sacrifica un ac de gramofon. Atunci când vei avea timp să acorzi
atenția necesară melodiei. Atunci când, eliberat de hăituiala
vieții cotidiene, îți vei acorda ție însuți o perioadă de
liniște în care să te afunzi în muzică.

Arta, cultura au fost,
sunt și vor fi elitiste. Dar nu în respingerea sau limitarea
accesului ci în necesitatea de a te ridica pe tine la nivelul cerut
de ele. Evoluție prin restricție. Facilitatea contemporanului în
care lucrurile își pierd , prin multiplicare, prin gratuitate,
valoarea intrinseca.

Ascultând o melodie
fiind acolo. Acolo. În melodie.