Extazul amoros si expresia prostului
” In incinta ermetica a atentiei noastre clocim imaginea fiintei iubite. Cand „survine” insa extazul amoros si iubita e a noastra sau, mai exact, ea este eu si eu iubita, apare pe chip acel epanouissement gratios prin care se exprima fericirea. Ochii isi imblanzesc privirea care devine parca elastica si aluneca peste toate, fireste, fara a se fixa temeinic pe nimic; mai mult decat vazand, binevoind sa mangiie obiectele. La fel, gura ramine intredeschisa intr-un suras universal ce picura necontenit pe la comisurile buzelor. Este expresia prostului – intrucat e cea a prostirii. Neavand nici un obiect exterior sau interior asupra caruia sa ne fixam, activitatea noastra se reduce la a lasa ca de pe suprafata sufletului nostru, ca de pe o apa linistita, sa se inalte aburi catre soarele ce-i absoarbe.
Este „starea de gratie” comuna indragostitului si misticului. „
Jose Ortega y Gasset
