Clopotul

De la ferestra biroului meu văd turlele Catedralei Mântuirii Neamului. In față stă Academia Română dar turlele răsar în orizontul meu. Imagine plăcută și emblematică a timpului meu.

După Sfințirea Catedralei am început să aud clopotul acesteia. Puternic, penetrant și calm. Este ceva în ființa noastră legat de acest sunet. Este ceva ce se cutremură la auzul clopotului. Sunetul s-a imprimat în ADN-ul nostru, în inconstientul nostru colectiv,  și îl purtam în noi ca o comoară, ca un blestem, ca un memento mori. Am ascultat chemarea muezinului, meditația budistă, sunetul rugăciunilor tibetane… nimic nu mi-a făcut mintea sau sufletul să tresalte. Mintea mea înțelegea sunetele, ritualul și semnificația. Rațional. Apreciam chiar estetica ritualului. Totul prin prisma înțelegerii culturii care le-a dat naștere. Nimic din tresărirea pe care ți-o provoacă Clopotul.

Clopotul și toaca, cele două chemări care te răscolesc. Chemarea lui Dumnezeu la slujbă, clopotul, și chemarea preotului la slujbă, toaca. Sunetul grav, profund al clopotului, asemănător unui ceas care îți numără puține zile pe care le mai ai de trăit și te cheamă să te apropii de final. Ca o numărătoare a ultimelor bătăi ale ceasului înainte de apus. Chemarea către salvare și către casa unde vei sta o eternitate. Chemare pe care o auzi și o ignori. Reamintire a vremelniciei noastre pe care o negăm prin ignorare. Glas puternic și grav , care te învăluie într-o căldură neumană și îți atinge sufletul prea doritor de uitare.

Toaca, ciocănit în poarta-ți mereu închisă, ca o rugăciune care se înalță la cer a preotului. Plecată din mâna slujitorului, chemare a Tatălui mediată de îndrumător. Sunet sacadat ca păcatele și înălțările fiecărui trăitor. Plâns și speranță în iertare. Sunet curat de lemn al mântuirii după Răstignire. Implacabila secventialitate a cărei existenta o știm dar o refulăm.

Chemările sunt aici, în jurul nostru. Știm că sunt ale noastre si ne sunt adresate căci vibrăm intim cu ele. Si alegem să le amânăm. Sperând că avem timp. Dar timpul nu este al tău și nici nu a fost vreodată. Trăgând de timp. Ignorând ceea ce ființa noastră ne spune și unde ne cheamă a merge.
Vom merge toți acolo. Poate nu astăzi. Dar, în curând.