Statueta cu vas pe cap. Cultura Gumelnita
Cultura Gumelnița.
In acest eseu îmi voi îndrepta atenția
asupra unei statuete aparținând culturii Gumelnița, „Statueta cu vas pe cap”.
Piesa a fost descoperită în anul 1963 în
zona șantierului arheologic Măgura Gumelnița și este unica in istoria neo-eneoliticului european.
Cultura Gumelnița este într-un con de
umbră nemeritat.
Ea este (alături de culturile Ariușd-Cucuteni-Tripolie) una dintre cele mai
remarcabile civilizații din a doua jumătate a mileniului V îChr. Denumirea
culturii apare prima dată în anul 1922 în cadrul scrierilor creatorului
școlii arheologice românești,
prof. Vasile Pârvan dar numele care va consacra această cultură și care își va pune toata energia în slujba ei este profesorul
Vladimir Dumitrescu ale cărui lucrări sunt încă de actualitate pentru
cercetarea istorică.
Cultura
Gumelnița în România se suprapune cu aceea a culturii Boian in Muntenia iar cercetări
si dovezi moderne ne arată extinderea acesteia in spațiul dobrogean
(vezi și „Cultura Gumelnița
in Nordul Dobrogei”- Cristian Micu), sudul Basarabiei, partea orientală a Bulgariei, ajungând pană la Marea Egee. Dar „constatăm că centrul regiunii pe
care se dovedește a fi existat civilizația Gumelnița – dar desigur nu centrul
geometric, ci centrul spiritual, dacă putem spune, a fost fără îndoială Dunărea
inferioară, dela răsărit de Olt și până aproape de vărsare.”( curs din anul
1930- profesor Vladimir Dumitrescu- Universitatea București).
Cultura
gumelnițeană are specificitățiile ei intrinseci. Unele ușor de identificat si
documentate (ne ferim a spune „bine documentate” căci întreaga cultura gumelnițeană
este incredibil de slab cercetată în ciuda materialelor arheologice suficiente) cum ar fi așezările de tip tell situate în jurul unor
resurse naturale necesare prosperității așezării, în vecinătatea
unor cursuri de apă potrivite activităților agricole, creșterii animalelor, vânătorii
si pescuitului. Așezările sunt totodată localizate în zone ușor de
apărat ( terase, ostroave, istmuri) ulterior întărite (sau nu) cu sisteme
create de apărare.
Piesa în discuție
apare bine documentată în primul (si singurul) catalog al sculpturii eneolitice ( in aceea perioada
din „Muzeul Raional Oltenița”), planșa V.
Statueta cu vas pe cap este aproape întreagă
si are o înălțime de 22,5 cm. Datarea făcută o plasează în jurul anilor
4.400-3.950 îChr. Piesa a
suferit o puternică ardere ulterioară creației, fiind astfel deformată si crăpată.
Piesa are două fețe, capul ( oarecum exagerat în comparație cu restul corpului)
indicând o dualitate a unei reprezentării, dualitate remarcată în mai multe
artefacte ale aceleiași culturi descoperite în același sit. Cele două fețe au
nasuri puternic evidențiate, nările clar definite iar gura sugerată printr-o
linie orizontală cu gropițe. Ochii nu sunt desenați dar, la o examinare atentă
se observă două depresiuni în zonele oculare. Urechile sunt străpunse de cinci găuri
(?). Gâtul se continuă cu o rochie de tip cloche prin care străpung, în afară, sânii. Aceasta rochie este decorată cu fascicule
drepte, delimitate de dungi albe, si a fost colorată cu roșu-ocru. De altfel se
remarcă existența si utilizarea culorii albe (brațe, rochie, față) putând
afirma astfel că întreaga statueta a fost vopsită inițial. Partea de jos a
statuetei nu a suferit aceeași ardere secundară care a deformat partea
superioară și ne dă indicații asupra imaginii ei în ansamblu, înaintea deteriorării.
Sculptura este greu de integrat în
seria celor ce exprimă o divinitate (matriarhală) sau statuetelor mistico-magice.
Reprezentările de acest gen sunt numeroase și sunt ușor de identificat. Spre
deosebire de acestea, „Statueta cu vas pe cap” pare o operă de artă, creată
pentru a încânta văzul, a aduce plăcere si a defini o activitate recognoscibilă.
Stilizarea nu este în zona abstractizării, nu avem nici o încercare de redare
fidelă a realității, avem o sculptură plăcută, menită a încânta, a da substanță
existenței, vieții, realității imediate denotând o viață liniștită a membrilor comunității.
Obiect de artă susținând probabil focul, opaiț menit a duce lumină în camera și
în sufletul privitorului.
Obiectele culturii gumelnițene (și nu
numai ele) ar merita o cercetare interdisciplinară căci, acolo unde arheologii
nu văd frumusețea sau utilitatea, artiști plastici sau psihologi ar putea
identifica cu mare ușurință importanța acestor sculpturi vechi de peste 6000 de
ani. O altă cercetare interdisciplinară ar putea evidenția și face lumină
asupra gradului de „dezvoltare” al unor civilizații preistorice prin însăși existența
„obiectelor de artă” si a Artei.
Bibliografie :
1. Catalogul sculpturilor
eneolitice din Muzeul Raional Oltenița, Silvia Marinescu-Bilcu si Barbu Ionescu
2. Omul in
statuetele neolitice din RPR, Vladimir Dumitrescu 1961
3. Semnificația
și originea unui tip de figurina feminina descoperita la Rasl 1957, Vladimir Dumitrescu,
4. Plastica
antropomorfă și zoomorfă gumelnițeană, Radian Romus Andreescu
5. Figurinele antropomorfe din epoca neolitică, E. Comșa, 1995,Bucureşti.
6. Extras
dintr-un curs ținut în anii 30 la Universitatea din București, de către
profesor dr. docent Vladimir Dumitrescu
