{"id":1498,"date":"2014-12-01T10:05:00","date_gmt":"2014-12-01T08:05:00","guid":{"rendered":"https:\/\/mazion.org\/?p=1498"},"modified":"2026-09-29T17:40:29","modified_gmt":"2026-09-29T14:40:29","slug":"juramant-de-credinta-1933-2014","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/mazion.org\/en\/2014\/12\/juramant-de-credinta-1933-2014.html","title":{"rendered":"Juramant de credinta 1933-2014"},"content":{"rendered":"
\n          Rasboiul mondial s-a dezlantuit ca o
\nfurtuna cotropitoare asupra omenirii.<\/span><\/div>\n
\n          Pe urma lui, aproape de doua decenii,
\ncontinentul, transformat dintr-o casa mortuara intr-o casa de sanatate, se
\nzbuciuma coplesit de teorii si formule, fara sa-si gaseasca locul. Cine ar
\nputea spune cit se va prelungi aceasta perioada de cutremur molecular al
\nbatrinei Europe si ce surrize ne mai rezerva inca obositul laborator? Ca in
\ntoate cataclismele insa si in recenta pravalire un principiu al sanatatii a
\ncautat sa-si faca drum, instalind pe ruine o noua orinduire de viata. Ideea
\nnationala, care in cursul veacului al XIX-lea a determinat schimbarile de harta
\nin Occident si-a impins mai departe triumful ei creeind noi frontiere de stat
\nin sensul unor delimitari etnice. Un act de justitie istorica destul de
\nintirziat s-a indeplinit astfel, normalizind oarecum raporturile de viata ale
\nunui colt de umanitate. Ca in aceasta asezare proaspata sint dibuiri si
\nintrebari care nu si-au primit raspunsul inca, fenomenul e firesc si orice
\nmanual de istorie ne poate da lamuriri linistitoare prin capitolele similare
\ndin alte epoci si alte parti.<\/span><\/div>\n
\n
<\/span><\/div>\n
\n<\/a><\/span><\/div>\n
\n
<\/span><\/div>\n
\n          Romania cu frontierele ei actuale e
\nrezultanta acestui act de evolutie istorica, prin care-si legitimeaza dreptul
\nde existenta si se incadreaza intr-unul din marile adevaruri elementare ale
\nunui patrimoniu comun de gindire.<\/span><\/div>\n
\n          Menirea rindurilor acestora e sa dea
\nin treacat citeva notiuni explicative pentru o carte care prin nota absolut
\nveridica a fotografiei va infatisa realitatea autentuca a unui popor, dincolo
\nde inventia subiectiva sau de comentariul interesat al vreunui atelier de
\nscriitor. Placa fotografica, cu marturisirea sincera a pitorescului romanesc,
\nva izbuti mai mult decit aceste pagini sa prezinte fragmente din cadrul de viata
\nal unein tari infiintate in forma ei de azi, dar cu puternice rezonante in
\ntrecut.<\/span><\/div>\n
\n          Se impune totusi o seama de deslusiri
\ninitiale care, fugitiv macar, sa lumineze atit misterul nostru de procreatie
\ncit si linii generale ale prezentului.<\/span><\/div>\n
\n
<\/span><\/div>\n
\n<\/a><\/span><\/div>\n


<\/span>
\n
<\/span>
\n<\/p>\n

\n          Care e mai intii configuratie
\ngeografica si cum se infatiseaza structura solului la acest neam spre care se
\nindreapta de atitea ori intrebatoare privirile Apusului? Un poet, – cel mai
\nmare ginditor al nostru, al carui geniu si-a muita aripile in suferinta de
\nveacuri-, Eminescu, a condensat intr-un singur rind al unei biciuitoare poezii
\nraza etnicului romanesc: \u201c Dela Nistru pin\u2019 la Tisa\u201d. Chinuitul profet a avut
\ndreptate cind a codificat in versuri lapidare, obiectivul unei zbuciumari
\nmilenare si a dat un program de lupta generatiilor venite in urma. Viziunea lui
\nde mare precursor s-a izbindit, ca si in alte parti unde la inceputul unei
\nmiscari liberatoare a fost o poezie. Intre aceste riuri s-a jucat drama noastra
\nstropita cu belsug de lacrimi si singe in doua mii de ani. Pamintul acesta
\napare ca o entitate organica. Un rup imens avind Carpatii coloana vertebrala si
\nrespirind la Marea Neagra, sper care se indruma fluviile ce strabat ambele
\nflancuri, Romania ne arata o varietate de peisaje cu o bogatie cu totul
\nparticulara. Muntii cu masivele impadurite si cu crestetele plesuve de piatra
\nvinetie, fara a avea inaltimea Alpilor, sunt de o severa maretie in aspectul
\nlor. Fie in Bucovina, la Fagaras, la fruntea Ceahlaului sau pe coamele de
\nstinca ale Bucegilor, ca si in lte colturi de tara, acesti munti exprima
\nsalbaticia tragica a naturii, cu o vigoare neobisnuita, reamintind lantul
\nprapastios deasupra firodurilor norvegiene. Padurile care imbraca coastele
\npiezise cu adincimile lor umede netainse de secure, desisurile de brazi batrini
\nrasturnatzi de traznet, izvoarele care tisnesc de sub lespezi de piatra, toate
\naceste privelisti iti dau un sentiment de intimitate ancestrala a naturii, pe
\ncare Occidentul intretaiat pretutindeni de urmele omului nu-l mai incearca de
\nsute de ani. Acestei salbaticii de codru se atribuie si fauna carpatilor, unde
\nursii, mistretii, lupii, caprele negre si cerbii roiesc prin cringuri si poiene
\nfacind din Romania, in materie cinegetica, o tara unica pe continent.<\/span><\/div>\n
\n<\/a><\/span><\/div>\n
\n
<\/span><\/div>\n
\n          Coborind insa de pe treptele muntilor
\nspre poale, trecind peste valul rostogolit al acestor temelii de granit cari
\ninchid in fibrele lor subterane aur, sare, carbuni, fier, o formidabila
\nrevarsare de bogatii minerale, peisagiul se inmoaie preschimbindu-se in coline
\npelinse in departari cu o nuantare infinita de culori, de la verdele intunecat
\nal padurilor de stejar pina la galbenul mat al miristilor arse. E o tara
\nagricola extraordinar de manoasa care se intinde sub ochii nostri, cu o
\nvegetatie luxurianta risipita pe o stralucitoare imbinare de cimpii si ape,
\n-desigur cel mai binecuvintat sol al Europei. La radacina muntilor, pe ambele
\nversante, ca din niste misterioase si uriase uzine ale unor titani zavoriti in
\nrarunchii pamintului, clocotesc riuri de foc cu mugetul infricosat al
\nzvircolirilor vulcanice. De o parte , in Ardeal, e gazul metan care pe o retea
\nde sute de kilometri razbate din adincuri ca o mare de lava aprinsa, facind sa
\nspintece vazduhul cite un stilp de flacara- pe de alta parte sunt zacamintele
\nde petrol din Valea Prahovei care in mii de sonde varsa zilnic acest fluid
\nfierbinte al unei conformatii geologice fara pereche pe pamint. De amindoua
\npartile, mergind inainte, se desface in fata privitorului cimpia vasta, limpede
\nsi generoasa, ca o carte deschisa. De pe inaltimile Postavarului, deasupra
\nBrasovului, se vede Tara Birsei, tesatura admirabila de cultura agricola a
\nvechilor Sasi, aducind aminte de figurile geometrice din broderiile lor. Spre
\nnord, in continuare, ca o nesfirsita trena de smarald taiata de o fisie de
\nargint, se iveste Cimpia Muresului. Inapoi, iesind din defileul Prahovei,
\nplanul moldovenesc, covor multiplu asternut spre infinit, rasare dintr-o data
\nuimindu-te cu tisnirea de energie a lutului lui negru napadit de verdeata. Cu
\ncit te duci mai departe pe malul Argesului sau Ialomitei, cu atit orizontul se
\ndesface, conturele se pierd si ochii se ratacesc in gol fara un punct de
\nsprijin. Te gasesti in fata Baraganului, Canaanul Romaniei, cu huma grasa ca si
\nbrazda cimpului din Banat sau anumite regiuni din Basarabia inseamna insasi
\nabundenta risipitoare, fara masura si fara hotar. O veche legenda romaneasca,
\ndorind sa explice aceasta nesabuita rasplata a gliei, spune glumind ca Dumnezeu
\ndupa facerea lumii pasind pe sus ca sa semene pamintul, aici I s-a spart sacul
\nsi toata saminta a cazut pe aceste plaiuri. In zilele de vara lanurile aurii
\ndeja se indoaie sub razele de soare, porumbul isi filfiie frunzele metalice ca
\no padure de sabii sclipitoare, rapita galbena isi imprastie aroma adormitoare,
\ndin toate unghiurile palpita parca viata cu o seva neastimparata care
\nfecundeaza la orice atingere. Cirezi de vite poposesc pe aceste livezi lenese,
\ncai salbatici zburda in fata fintinii cu cumpana, cirduri de dropii greoaie se
\nstirnesc de prin ascunzisuri si fug batucind tarina\u2026 Ceasuri, zile intregi,
\npoti rataci sub adierea aceluiasi vint cald in care ca un fuior argintat
\nstralucesc in zare fire de funigei. Din cind in cind ziduri si turnuri de
\ncetati calatoare isi plimba mirajul lor si dispar, imagini jucause din Fata
\nMorgana care mingiie des singuratatile cimpiilor noastre\u2026<\/span><\/div>\n
\n
<\/span><\/div>\n
\n<\/a><\/span><\/div>\n
\n
<\/span><\/div>\n
\n          Intr-o asemenea ratacire, ca o
\nsurpriza neasteptata gasesti inaintea ta Dunarea, care incolacindu-si pe tacute
\nspinarea cu luciri de otel imbratiseaza intreaga intindere a Valahiei. Intrind
\nin tara Dunarea strabate Portile de Fier cu turburari de ape rebele care se
\nlovesc de bolovani si stinci; cu cit inainteaza in drum culegind riurile si
\npovestile noastre, isi incetineaza mersul, devenind molateca si ginditoare, isi
\nlargeste alvia si tot mai domol se apropie de Mare. Hotar stravechiu al
\nase4zarilor de popoare si al formatiunilor de stat, inteleptul riu, -mosneag
\ncare a inregistrat atitea nazuinti si a ocrotit atitea destine potrivnice,
\ncurge calm spre eternitate, ca un simbol al resemnarii maiestuoase\u2026 Inainte de
\na muri insa isi desface bratele si miraculoasa Delta se naste astfel din
\naceasta uriasa gesticulare, jungla plina de coloare si mister ca un basm
\noriental. Daca n-ar avea alta minune decit Delta Dunarii si atunci ar putea
\nrevendica Romania de la toti indragostitii de natura un pelerinaj care sa le
\ndezvaluie farmece necunoscute inca. Aceasta imparatie de apa unde se oglindesc
\ninsule plutitoare cu stufisuri de trestie si flori de nufar, nemarginit
\nEldorado al pestilor peste care se rotesc in sboruri capricioase popoare de
\ngiste salbatice, cocstirci, pelicani si egrete, e un colt ciudat si exotic,
\nceva din aspectul vrajitului Gange care a facut un popas in mijlocul
\ncivilizatiei noastre sceptice. Asa moare Dunarea pierzindu-se in Marea Neagra:
\ncurgeri linistite de unde carunte. Din departare se ridica faldurile albastre
\nale Pontului Euxin, violente in neastimparul lor fara odihna. Intilnirea celor
\ndoua continente cu toata cascada ei vertiginoasa de lupte si inclestari dusmane
\npe scara vremilor e prinsa parca in acest strigat din adincuri. O lumina
\npenetranta descinde de sus si tine praznic deasupra ei, proiectind neantul si
\nDivinitatea. <\/span><\/div>\n
\n<\/a><\/span><\/div>\n
\n
<\/span><\/div>\n
\n          <\/span><\/div>\n
\n          Pe acest pamint s-a depanat viata
\nnoastra, veac cu veac, sub aspre lovituri ale sortii.<\/span><\/div>\n
\n          Cind a inceput copilaria acestui
\npopor, cronicarii n-au insemnat-o, nici unde s-a miscat mai intii leaganul lui
\nnu se stie. Suntem tot atit de autohtoni ca si stincile din Carpati, cari nu
\npot avea o poveste a nasterii, fiindca s-au pomenit totdeauna la locul lor.
\nS-au gasit, desigur, savanti, istorici sau filologi, cari au emis diverse
\nteorii ale descendentei noastre, distrugindu-se unul pe altul. Realitatea e ca
\nprimul aluat etnic pe care s-a grefat zestrea posteritatii la noi este acea
\npopulatie traco-getica de care batrinul Herodot aminteste si care foarte
\nserioase cercetari moderne au justificat-o pe deplin. Probabil Dacii, a caror
\nputernica asezare de stat a oprit cele dintii tendinte de expansiune spre
\nrasarit ale Imperiului roman, sunt continuatorii acestor locuitori de bastina.
\nNeam vinjos si razboinic, asa cum ni-i infatiseaza columna lui Traian de la
\nRoma, acesti soldati, a caror spada pusese zagaz navalirii cavalerilor sciti,
\nau cazut infrinti de mestesugul strategiei romane. La inceputul veacului al
\nII-lea din era crestina, civilizatia latina cu toate atributele ei s-a
\ninstapinit aici si noua provincie cu bogatiile puse in valoare a devenit: Dacia
\nFelix, care potrivit unor iscusite retete de guvernare, ridicindu-se pe sine,
\nalimenta centrul. Aproape doua secole a tinut aceasta infuziune de latinitate,
\ncaci dupa acest timp legiunile ocupatiei s-au retras in Moesia, chemate de
\nDiocletian, dar fructul acestei cununii a ramas pe loc, coborindu-se ca intr-o
\ncaldare in vagaunile muntilor. Un nou botez de credinta, de limba si obiceiuri,
\no zguduitoare incrucisare de suflet si de singe s-a savirsit aici pe urma
\ncuceritorului Traian. <\/span><\/div>\n
\n<\/a><\/span><\/div>\n
\n
<\/span><\/div>\n
\n          Aceasta mixtura e la baza existentei
\nnoastre. <\/span><\/div>\n
\n          De atunci Evul Mediu, plin la noi de
\nintunerec si de blestem, a deslantuit cumplite furtuni cu puhoaie grele si
\nmurdare. Prestigiul bogatiei a atitat poftele hoardelor nomade, iar specificul
\nconfiguratiei geografice a apasat totdeauna asupra noastra ca un blestem de
\nnastere. Citi n-au galopat in goana peste noi, ca o grindina de vara care
\nprapadeste totul ? Huni, Avari, Pecinegi, Unguri, Cumani, Turci, rase deosebite
\nau calcat Dacia cu copitele cailor lor marunti, semanind moartea si
\ndestructiunea. Coridor al migratiunii popoarelor, noi am simtit pe trupul
\nnostru spasmurile nebune ale istoriei universale. In aceasta viltoare ne-am
\nindoit, dar nu ne-am frint. Potopul a trecut fara sa ne inece, fulgerele au
\nlovit alaturi fara sa ne atinga. Carpatii ne-au aparat adolescenta in cuibul
\nlor si cind am iesit in larg ca sa fim insemnati la cronici si letopisete, am adus
\ncu noi un arsenal strasnic de aparare: o constiinta de rasa bine definita si o
\nstructura de limba romanica, in care se topeau toate infiltratiile diverselor
\nvecinatati etnice.<\/span><\/div>\n
\n          Cartile de istorie reoglindesc de aici
\ninainte intregul cortegiu de evenimente 
\nin care s-a impletit o viata agitata peste masura. Cele doua principate
\ndunarene au fost cheagul permanent al unei resurectiuni nationale. Romanii, pe
\ndeasupra si pe dedesubtul granitelor vremelnice, si-au pastrat activ si
\nconstient simtamintul unitatilor organice. Politiceste acest indemn si-a gasit
\nin treacat formula concrate de realizare inainte cu trei sute de ani sub
\nsceptrul unui voievod valah, care a platit cu capul izbinda unui vis. De atunci
\nfirul s-a tesut mai departe si nici o putere nu a fost in stare sa-l
\nstirpeasca. Tragedia geografica s-a mentinut necontenit cu catastrofele ei, de
\ncari Occidentul nu s-a impartasit niciodata. Poate tocmai aceasta volbura
\ninfricosata a trezit in aceasta natie functiuni biologice deosebite care o
\npredestinau sa infrunte nenorocirile, gasindu-si o stare de echilibru in
\nmijlocul primejdiilor. Tinind piept navalirilor tatare si turce, romanii de
\nsapte veacuri continua fara intrerupere pe Dunare si pe Nistru o viata de stat
\nsi afirma dreptul lor la o civilizatie proprie. Intre trei imparatii, ca intre
\ntrei pietre de moara s-a macinat de o jumatate de mileniu fermentul
\nindependentei noastre. Astazi cele trei imparatii cu vechea lor forma de stat
\nnu se mai gasesc pe harta Europei; ideea nationala a tras granitele singelui.<\/span><\/div>\n
\n          Romania, tara noua, cea mai veche dupa
\ninrudirea ei cu pamintul, e pentru intiia oara intronata in drepturile ei.<\/span><\/div>\n
\n
<\/span><\/div>\n
\n<\/a><\/span><\/div>\n


<\/span>
\n<\/p>\n

\nIn acest rastimp de doua milenii in care s-a
\nplamadit romanismul, sufletul lui ca un vast rezervoriu a tras in el amintiri
\nsi sperante, bucurii si plingeri, toti fiorii de care a tresarit in cursul
\nvremilor. Cine ar putea sa despice aceasta comoara de simtire si sa aleaga din
\nce anume taina deriva gama multipla prin care se exprima specificul nostru
\nnatioanl ?<\/span><\/div>\n
\nIn lumea materiala insa se vad urmele trecutului, ca
\nniste sarcofage monumentale ale unor glorii apuse. Contactul cu popoarele care
\ns-au stins, inrudirea cu culturi ingropate se poate descifra din atitea pietre
\ncari vobesc limpede pe teritoriul nostru. Iata in judetul Hunedoara bunaoara
\nzidurile cetatii Sarmisagetusa cari lamuresc in mod evident proportiile puterii
\nalcatuitoare de stat a dacilor si temelia bine inchegata a batrinului rege
\nBurebista. Daca ar exista o savanta alchimie a singelui care sa analizeze
\nprovenienta minunatului lichid, globula cu globula, sunt convins ca multe ar
\nafirma coborirea noastra din acesti vlajgani cu pieptul gol care au muscat cu
\ndintii in pamintul lui Decebal. Cit despre resturile domniei romane, ele apar
\npretutindeni ca niste certificate ale unui vast sistem militar si administrativ
\ncu care Roma impinzise provincia ocupata. Oasele stramslor nostri sunt
\namestecate in toate colturile cu osemintele civilizatiei latine. La Turnu  Severin se vede inca pe malul nostru zidul
\npodului lui Apolodor, – peste care Traian, la 101 dupa Hristos, a trecut ca sa
\nimplinte dincolo de apa stralucirea vulturilor romani. Deasupra Dunarii se
\nridica ruinele castrelor cari deslusesc in amanuntele indeletnicirile
\nlegionarilor concentrati aici \u201cex toto orbe terrarum\u201d. Sunt intacte inca
\naltarele zeilor si iarba creste blindaimprejurul marmurii a carei inscriptie
\ninseamna moartea unui centurion sau plingerea celor doi copii dupa mama lor. In
\nDobrogea la Valul lui Traian, la Alba-Iulia in Transilvania, la Deva unde
\ncultul lui Mithras ne-a lasat o intreaga hecatomba de piatra, in toate partile
\nca niste diplome de noblete pecetii acestei stapiniri ies la iveala. Mai mult:
\nramificarea intinsa a orinduirii de stat s\u2019a sadit pe urmele acestor doua
\nveacuri de activitate intensa, diriguita de pe malurile Tibrului. Drumurile de
\ncapetenie sunt arterele comunicatiei fixate de inginerii de acum o mie opt sute
\nde ani, minele noastre de aur sau salinele exploatate de ei iti dau impresia ca
\nau fost parasite numai ieri-alaltaieri si ca in curind se vor intoarce. Cine
\natinge in treacat macar cu privirile acest urias tintirim de energie risipita
\naici, isi dau seama cite din impulsurile si patimile acestor mindrii
\nocirmuitori de tara drom inchise in sufletul nostru, ca cenusa unor urne funerare\u2026.<\/span><\/div>\n
\nFireste ca si monumentele istorice medievale din
\nepocile mai recente se gasesc in numar respectabil semanate in tara.<\/span><\/div>\n
\nAstefl este briul de fortarete pe malul Nistrului
\nzidite probabil intre veacurile XIV-XV de catre Domii Moldovei. Reoglindind
\nconceptia arhitecturala italiana aceste asezari ale apararii noastre spre
\nrasarit sunt opera mesterilor genovezi coboriti aici de pe corabiile iuti ale
\nvestitei republici care avea debuseuri comerciale pina in punctele departate
\nale Marii Negre. Ridicate la Hotin, Soroca, Tighina si Cetatea-Alba, cu scop
\ninitial de a sluji drept dig impotriva revarsarii Tatarilor din Crimea, aceste
\nziduri de un pitoresc remarcabil au avut de multe ori un rol determinant in
\nrasboaiele ruso-turce gazduind intre altele exilul romantic al lui Carol
\nXII-lea si rascolite fiind mai in urma de fastul asiatic al lui Potemkin.
\nAstazi se oglindesc tacute in apa Nistrului, inaltindu-si jghiaburile de granit
\nca niste pumni strinsi ai Europei.<\/span><\/div>\n
\nIn Ardeal, incepind cu veacul XIII, stilul gotic a
\ninjghebat lucrari deosebite cari au ramas pina astazi ca niste pioni ai
\nApusului pe pamintul romanesc. Intariturile de la Feldioara, Prejmer sau
\nHarman, croite de calugarii iohaniti sau templieri, s\u2019au pastrat intacte,
\nmarturii venerabile ale  crestinatatii primejduite.
\nSasii cu deosebire au instapinit in orasele lor pe o scara intinsa toate
\nnuantele goticului, dela umerii greoi ai bastioanelor masive pina la linia
\nindrasneatza a turnurilor de biserici. Cele citeva centre ca Brasovul, Sibiul
\nsi Sighisoara sunt o intrupare caracteristicaa geniului german cu o
\nrepercursiune directa a mesterilor dela Nurnberg sau Rothenburg. Tot astfel
\ncastelul Bran cu cei vreo sapte sute de ani ai lui pare un cuib de ritteri
\nhrapareti smuls de pe o culme de pe malurile Rinului si printr-o minune catarat
\npe stincile Carpatilor nostrii.<\/span><\/div>\n
\nSi-au scluptat atitia in piatra visul lor de marire
\npe acest pamint , din care intr\u2019o clipa tisnind seva autohtona s\u2019a revarsat pe
\ntot intinsul ca o mare cotropitoare.<\/span><\/div>\n
\nEternul cintec al tuturor acumularilor de forta in
\nnatura.<\/span><\/div>\n
\n<\/a><\/span><\/div>\n
\n
<\/span><\/div>\n
\nSub negura vremurilor romanismul s\u2019a pitit in
\nscorburile din munti.<\/span><\/div>\n
\nCa riurile cari in drumul lor isi fac albie
\nsubterana si la o departare rasar din nou, asa ne-am retras din fata istoriei
\nca peste citeva veacuri cu o pornire impetuoasa sa cerem cuvintul. In aceasta
\ntacere s\u2019a elaborat un suflet si o constiinta. Sub crestele brazilor sau pe
\niarba inrourata din poiene, in mijlocul turmelor de oi, stranepotii vechiului
\namalgan traco-romanic si-au depanat traiul. Pusi in contact direct cu toate
\ntainele firii, ei si-au instrunat o impresionabilitate delicata si o viata
\ninterioara plina de intrebari. Mostenirile stravechi imbinate cu panteismul
\nroman, precepte crestine brodate pe findul de lumina al paganismului de demult,
\nsvonul codrilor si trasnetele cazute pe piscuri, sopotul de isvoare si cintecul
\nde greer, toate aceste coarde dintr\u2019o claviatura larga, fara inceput si fara
\nsfirsit, au ascutit simturile si au adincit resonanta lor launtrica. In aceasta
\nviata primitiva patriarhala valorile estetice s\u2019au fixat cu preciziune, o
\narmonie de linii si colori a povatuit ochiul si miinile.<\/span><\/div>\n
\nCine va cauta sa examineze cu competenta imensul
\ntezaur al etnografiei romanesti va constata neasemanata noastra superioritate
\nfata de manifestarile similare ale altor popoare. Variatia porturilor dela
\nregiune la regiune, adesea de la sat la sat, inventia si finetea acestor poeme
\ncusute pe pinza de in, gustul discret in tonuri si in motive aplicate, toate
\ndau o ampla simfonie vizuala care nu se poate compara decit cu comoara
\nfolklorului literar si muzical risipita in umbra satelor. Un strain nu poate
\nbanui aceasta cascada de senzatii care nu va avea niciodata putinta de a se
\ncobori pe hirtie. Ca s\u2019o verifice va trebui sa se duca el insusi acolo, pe
\nmuchia unui deal la poala muntelui, intr\u2019o Duminca de vara sa vada fetele la
\nhora, sa desprinda din mladierile lor ritmul antic al miscarilor incremenite in
\ndesenul vaselor grecesti, sa se uite in treacat la crestaturile unei maciuci de
\ncioban dela Rucar, sau sa ramiie uimit de splendida eleganta barbara a
\nscoartelor oltenesti. Un simt al formei si al proportiilor impecabil e salasuit
\naiic la tara si sefuriseaza in toate creatiunile populare mari si mici, dela
\nportile sculptate in lemn de stejar ale Gorjului pian la ultimul ciob care
\nastimpara setea unui calator\u2026 Ce anume influente ancestrale au hranit
\nparticularismul acestei flore artistice din Carpatise va stabili, poate, de
\ncatre invatatii cari admirind vitrinele din Muzeul britanic din Londra vor
\ndescoperi cu mirare frapantele asemanari ale unor cusaturi din Egipt sau din
\nIrak cu unele produse ale etnografiei romanesti.<\/span><\/div>\n
\nPentru noi, din ele respira eternitatea.<\/span><\/div>\n
\nExista insa o civilizatie straluita, ale carei forme
\nsi principii s\u2019au repercutat pe solul nostru, au prins radacini aici si
\nincetatenindu-se au primit o semnificatie noua, gasindu-si a doua patrei. E
\nprelungirea culturala a Bizantului. Legati bisericeste de Rasarit, am
\ntransplantat la noi odata cu dogmele si ritul ortodoxiei o conceptie de viata
\ncu toate consecintele ei. Acest import spritual facindu-si culcus in suflete,
\nsi-a atras botezul mostenirilor locale. Arhitectura si pictura stilului
\nbizantin in penetratia lor spre nord s\u2019au oprit la noi si la adapostul
\nasezamintelor eclesiastice s\u2019au nascut neperitoare opere de arta. Dupa caderea
\nConstantinopolului, exodul unui complex patrimoniu s\u2019a stramutat in cele doua
\nprincipate dunarene. Au venit printii din vechiile familii imperiale, calugari
\nasceti, zugravi de iconostase si retori elinesti cu dialectica subtire. S\u2019a
\nsuprapus o intreaga patura de elita sociala pe culcusul moldo-valah. Acesti nou
\nveniti au dat domnite la curtea voievozilor, au dat sefi bisericesti si mari
\nintriganti poltici, au adus lumina si noroi, care framintindu-se cu duhul
\nbastinas au facut sa pulseze un emporiu proaspat de civilizatie. Sute de ani am
\nfost paznicii constienti la cari s\u2019a refugiat slava Bizantului. Cine vrea o
\ndovada de o netagaduita maretie o poate gasi in cladirile Domnilor nostri pe
\nmuntele Athos, unde se pastreaza inca pe pareti chipurile ctitoriei unui Vasile
\nLupu.<\/span><\/div>\n
\nNeobizantismul romanesc ca manifestare artistica
\neste o continuare amplificata si adaptata a conceptiei initiale. Atat in
\narhitectura si pictura, cat si in scluptura ornamentala, creatiunile noastre
\nduc mai departe si cizeleaza preceptele de baza ale stilului. Nota locala insa
\nse exprima distinct la tot pasul. Cine ar putea spune ca frescele dela Biserica
\nDomneasca din Curtea de Arges nu realizeaza principiile generale in care se
\nincadreaza mozaicele dela Ravena sau stralucirea grea a Pantocratorului in
\nDomul din Monreale, dar cine nu-si da seama ca din retina noastra s\u2019au prins pe
\npaleta tonuri mult mai blinde si mai moi, severitatea ascetica a fost inlocuita
\ncu o blindete umanizata si monumentalitatea proportiilor gigantice a fost
\ndeadreptul sacrificata? Romania se mandreste pe drept cuvint cu bisericile si
\nmanastirile ei. In vechiul Regat se gasesc pretutindeni dupa coline verzi sau
\ndupa piepturi de padure aceste monumente cari vorbesc de continuitatea nestirbita
\na unei doctrine religioase-culturale si de exceptionalele aptitudini ale unui
\npopor incercat de groaznice mizerii. Cinci sute de ani vorbesc de pe zidurile
\nlor, o respectabila vetustate culturala aici in pragul Orientului. In aceasta
\nvreme multe au fost rase de fanatismul islamului sau deteriorate cu prilejul
\nnavalirilor turcesti. Sfintii zugraviti in manastirea dela Cozia unde doarme
\nmama lui Mihai Vitezu, pastrati si astazi cu ochii scosi de lanciile spahiilor
\nsunt o impresionanta imagine simbolica a straduintelor noastre\u2026 Spre nord
\naceste lacasuri se inmultesc in masura in care au fos puse la adapost de
\nincursiunile salbatice din vecini. De aceea Bucovina cu manastirile ei e sub
\nacest raport un muzeu in care sunt inchise clenodii nepretuite din tezaurul
\nEuropei.<\/span><\/div>\n
\nArta bizantina a devenit un blazon al creatiunii si
\nsensibilitatii noastre intelectuale. <\/span><\/div>\n
\nIanus din mitologia greco-romana exprima in modul
\ncel mai nimerit fiinta unui popor: doua fete, trecut si viitor.<\/span><\/div>\n
\nO fata la noi e brazdata de suferinta, cealalta e
\nincordarea vointei cu ochii tulburi si cu buzele strinse.<\/span><\/div>\n
\nCea dintii e o chezasie pentru cea de a doua.<\/span><\/div>\n
\nRomania de azi in plenitudinea drepturilor ei de
\nconsfintite isi traieste prima perioada istorica. Ca desrobire de un zagaz,
\nunde intelenisera de mult, puteri nebanuite isbucnesc din adincime si cer
\ncuvint. E o viata tumultoasa plina de sgomot si de coloare, e nervoza unui trup
\ncare isi trozneste incheieturile intepenite de veacuri, se freaca la ochi
\ndibuind si se scutura de parful care l\u2019a napadit pe drum. Sunt ezitari, de
\nsigur, semne de intrebare, strigoi ai zidurilor darimate, planuri pripite si
\nsunt descatusari de energie care se rostogolesc in gol\u2026..<\/span><\/div>\n
\nNu-I nimic! Asteptati putin!<\/span><\/div>\n
\nLuptatorul de pe arena are picioarele bine infipte
\nin pamint si ochii atintit spre cer!<\/span><\/div>\n
\nEl a venit tirziu, abia acum incepe sa-si spue
\ncuvintul\u2026\u2026.<\/span><\/div>\n
\n
<\/span><\/div>\n
\n                                      OCTAVIAN
\nGOGA- 1933<\/span><\/div>","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

          Rasboiul mondial s-a dezlantuit ca o furtuna cotropitoare asupra omenirii.           Pe urma lui, aproape de doua decenii, continentul, transformat dintr-o casa mortuara intr-o casa de sanatate, se zbuciuma coplesit de teorii si formule, fara sa-si gaseasca locul. Cine ar putea spune cit se…<\/p>","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"closed","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_kad_post_transparent":"","_kad_post_title":"","_kad_post_layout":"","_kad_post_sidebar_id":"","_kad_post_content_style":"","_kad_post_vertical_padding":"","_kad_post_feature":"","_kad_post_feature_position":"","_kad_post_header":false,"_kad_post_footer":false,"_kad_post_classname":"","footnotes":""},"categories":[6],"tags":[],"class_list":["post-1498","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-istorie"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/mazion.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1498","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/mazion.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/mazion.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/mazion.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/mazion.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1498"}],"version-history":[{"count":2,"href":"https:\/\/mazion.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1498\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":52005,"href":"https:\/\/mazion.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1498\/revisions\/52005"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/mazion.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1498"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/mazion.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1498"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/mazion.org\/en\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1498"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}