Vorbe din popor.

Exista o sensibilitate ciudată, exotică, crudă și atât de puternică în omul simplu, omul apropiat de originile sale și de originile pământului. O sensibilitate care cu greu ( dacă o face) își găsește cuvintele potrivite. Poate din aceasta cauză foloseau fluierul sau cuțitul care sculptează o măciucă. Cuvintele veneau greu.  Din această categorie…   .

„C-așa merge de frumos, Gândești că scrie pe jos.„.

Admirația scrisului, respectul actului de cultură, valorizarea absolută a intelectului și a intelectualului. Scrisul ca formă absoluta a frumuseții, a gingășiei. Uimirea în fata miracolului scrierii. Țăranul român a fost de o profunzime puțin înțeleasă… atât în frumusețe cât și în abisuri. Frânturi din aceste suflete zbuciumate găsim în Rebreanu, Sadoveanu, Marin Preda.  

„Multe stele sunt pe cer,
Care toate-n ziuă pier;
Şi mai mari şi luminoase,
Nu-s ca mândra de frumoase;
C-aşa merge de frumos,
Gândeşti că scrie pe jos.”

Sunt sigur că acest filon mai există…doar că nu mai știu să îl găsesc.  

( „Antologia de poezie populară” întocmită de Lucian Blaga)