Toate’s vechi…

Plângerea tării.

Frunză verde de negară,
Vai! sărmană biată țară
Cum te-ajunse focul iară!
Rusii vin te calicesc,
Nemții te batjocuresc
Si ciocoii te hulesc !
Nu mi-e ciudă de străini
Cât de pământeni haini,
Că tu, dragă, le-ai fost mumă
Si ei singuri te sugrumă!
Nu mi-e ciudă de Muscali
Nici de Nemții bocâncari*
Cât mi-e ciuda de ciocoi
Că te lasă la nevoi
De tipă sufletu ‘n noi.
Frunză verde de neghină,
Vai s’amar de-a ta gradină,
Cea gradină cu flori plină!
Cum o calcă, cum o strică
Niște izme** fără frică!
Cum ii smulge florile
Si-i pradă rodurile!
Frunză verde de mohor,
Vai de sânu-ți plin de dor
Cât e el de hrănitor
Si la iepe căzăcești,
Si la câni flămânzi nemțești,
Si la pilafgii turcești
Si la râme ciocoiești!
Sărăcuț de maica mea
Cui a fi milă de ea ?
Sărăcuț de locul meu
Când l-a scăpa Dumnezeu ?
Hai copii la cei stejari
Să tăiem niscaiva pari,
Tara să ne-o țărcuim
Si de izme s’o ferim !

Poezii populare ale românilor – Vasile Alecsandri
pagina 104, editura Casa Scoalelor, 1942

* Porecla dată soldaților austriaci cari au ocupat Principatele-Unite in timpul războiului dela Crâm și cari erau încălțați cu ciobote groase sau bocanci. ( aceeași sursa)

**iazmă:sf [At: MARCOVICI, D. 167/21 / V: iasmă / Pl: iezme, (îvr) iasme, (îvr) iesme / E: nct] 1 (În superstiții) Arătare stranie și monstruoasă. 2 (Pop) Vedenie. 3 (Fig) Om foarte slab. 4 (Fig) Femeie foarte slabă și urâtă. 5 (Mtp) Ființă care este schilodită de iele.