Soarele meu

In istoria filosofiei a devenit faimos dialogul dintre Diogene-cainele si Alexandru Macedon, devenit ulterior model al cuceritorului-razboinicului-educat. Alexandru si-a dorit sa il viziteze pe marele cinic si a ajuns in fata lui :
– Eu sunt Alexandru, marele rege. 
– Iar eu sunt Diogene, marele caine. 
– De ce te-ai autointitulat „caine” ? 
– Pentru ca ii laud pe cei care dau, ii latru pe cei care nu dau si ii musc pe cei rai. 

Discutia a continua in acelasi stil iar Alexandru, profund impresionat de maretia cinicului a sfarsit prin a-l intreba :
– Diogene, iti pot da orice imi ceri. Ce iti doresti ?
– Ceea ce vreau au este sa te dai la o parte, pentru ca imi acoperi soarele. Lumina soarelui nu mi-o poti da dar vad ca mi-o iei. 

Lucruri simple. Cinismul ( urmat apoi si de stoicism) si-a construit doctrina in jurul acestor nevoi. Au promovat o dietetica idealista asupra simplitatii vietii. Din pacate insa idealismul si simplitatea se autocorup. Lui Alexandru ii lipsea ( si scurta dar furtunoasa lui viata a aratat asta) intelegerea ataraxiei hedoniste. Educat de Aristotel , elevul lui Platon, a devenit maret urmarind idealurile Platoniciene. Prabusirea sa a fost generata insa de lipsa masurii si a distantarii epicureice, cinice si ( cu indulgentele de rigoare) stoice. Excesele idealiste au nascut multi monstrii in istoria omeniri dar si superbe modele morale, culturale si filosofice.