Ataraxia epicureică

[…]Dulce-i , când marea umflată o zbuciumă vânturi turbate,
Tu să te uiți de pe țărm cum în valuri se chinuie altul…
Nu c-ai simți bucurie când suferă cel de aproape,
Dar e plăcut să privești de ce rele ferit ești tu însuți.

Dulce-i de-asemeni să vezi încleștările marilor lupte
Orânduite pe câmpuri, dar parte să n-ai de primejdii:
Totuși nimic nu-i mai dulce ca viata în locuri senine
Sus in-nălțime-ntărite de cei înțelepți prin știință
Si de aici să privești la mulțimea de jos care umblă
Nedumerită, cătând la întâmplare o cale în viată,
Toți vrând să treacă drept genii, cu toții năzuind la noblețe,
Ziua și noaptea luptând cu o râvnă ce tihnă nu știe,
Ca să ajungă la culmi de putere ori de avuție.

De rerum natura – Lucretiu (2.1-13)