Etalarea luxului

Cei patru apostoli erau… sau cum Plutarh, în „Viata lui Cato” îl amintește pe stoicul Ariston.

„Căci pentru cei mai multi dintre oameni, a le interzice să-și etaleze luxul este ca și cum le-ai lua bogăția, fiindcă aceasta se vede în lucrurile de prisos, nu în cele necesare. Tocmai acest lucru îl mira tare mult pe filosoful Ariston, anume că oamenii ii socotesc mai fericiți pe cei care au strâns lucruri de prisos decât pe cei care au belșug din cele necesare și folositoare.” 

Filosofii ne spun asta de vreo 2.000 de ani dar noi…nu si nu… Gucci…Armani….Batman..Batman…
Smerenia uitată a unei serenităti distruse.

Similar Posts

  • Soarta unui presedinte.

    După declarațiile de aseară mi-am amintit un banc apărut în perioada comunismului ( da, atunci chiar apăreau foarte multe bancuri bune).  Doi președinți de C.A.P. stăteau pe prispa cârciumii satului. Unul citește știrea zilei din ziarul „Scânteia”, rar,cu voce tare, urmărind cu  degetul fiecare literă…

  • Ego-ul

    O frumoasă povestire persană ne înfățișează un înțelept ajuns la poarta raiului. Bate puternic în ușa imensă și aude o voce : – Cine e acolo ? – Sunt eu ! – In această Casă nu există loc pentru tine și mine. Stupefiat, înțeleptul pleacă…

  • A da socoteala ?

    Urăsc să văd liderii (vremelnici) României moderne justificându-se în fata altor popoare, alianțe sau entități de orice tip. Naționalismul este ceva intrinsec popoarelor și ele trebuie să se elibereze de acest blestem al „corectitudinii politice”. In mod natural loialitățile noastre merg în cercuri concentrice astfel…

  • Restrictii ( rep.)

    Evul mediu. Damasc.  Un savant faimos fugea din Afganistan de frica invaziilor mongole. Invatatii din Damasc il primesc si ii acorda gazduire /azil . Mai mult decat atat, organizeaza o mare receptie in care invita matematicieni, poeti, filosofi si mari oameni de cultura din oras…

  • O opinie ?

    Iţic Mendelovici, evreu rus, lua mereu cuvîntul la adunările de partid, unde se declara mereu de acord cu antevorbitorii săi. – Tovarăşe Iţic, îi spuse secretarul de partid, dar dumneata n-ai niciodată o părere proprie? – Ba da, dar ţin să vă spun că nu…